Sărutul tău pe care nu l-am primit niciodată

Uneori mi se face atât de dor de tine încat simt că inima îmi iese din piept de durere.

O simt cum, atunci când citesc fiecare cuvant ce mi-a rămas din ce mi-ai scris cândva, atunci caând îmi amintesc fiecare silabă pe care mi-ai șoptit-o odinioară, începe să bată mai puternic. Si acum o simt în încheieturile ce pulsează când îți scriu.

Mă gândesc la cum n-am apucat să te văd vreodata. Ai fost o fantasmă. Um suflet fară trup. Eu, pentru tine, am avut trup-carne, sânge, chip. Ești o fantasmă după care, 4 ani mai apoi, încă plâng. Nu am plâns pentru nimeni altcineva. Nu am plâns pentru bărbații care m-au iubit, nici după bărbații care mi-au picat la picioare, nici după cei care au plâns pentru mine sau din cauza mea. Nu am plâns cand am fost lovită cu pietre si nu am plâns nici cand afecțiunea mi-a fost refuzată. Dar plâng dupa tine.

Sufletul meu se întoarce mereu cu fața spre tine. De fiecare dată când încearcă să se desprindă de tine, sã își îndrepte privirea spre altcineva, se intoarce, tot mereu, la tine. Mi-e dor de tine. De noptile lungi, de cele scurte, de un simplu noapte bună, de cum imi spuneai “micuțo”, de cum mi-ai spus că vrei să te sarut. Nu am apucat să te sărut. Nu am apucat să te cunosc. Si probabil că n-o să o fac vreodată.

Visez că într-o zi nu voi mai fugi. Nu voi mai incerca să dispar. Că într-o zi ne vom (re)vedea si vei șterge din sufletul tău greșeala mea. Că mă vei lăsa să te sărut. Sau măcar să te privesc. Să îți iau mâinile, să le ating, să le simt, să le țin în ale mele, apoi sa îmi potrivesc obrajii in caușul lor. Că mă veu lăsa să îți spun “da”. Că vei săruta obrajii pe care au căzut atâtea lacrimi. Uneori uscate. Lacrimi uscate de durere si de întrebarea ” Ce ar fi fost dacă? “.

După atâta vreme, ajung sa imi scriu nostalgia cu limbajul si fraza unei copile de 16 ani. Pentru că în 4 ani nu am scris nici macar o dată despre felul ăsta de durere. Blestem momentul când mi-am scris in cuvinte potrvite și în metafore ce nu le-am înțeles nici eu prea bine, singură, destinul și am zburat departe.

Știu ca nu vei citi. Știu că nu mai ești la fel. Știu ca nu vom fi niciodată. Și e in regulă pentru ca eu nu voi uita, și voi purta mereu in mine cuvintele tale și spiritul tău. Poate ca uneori mă voi lăsa dusă de val. Dar știu că sărutul niciunor buze nu se va compara cu sărutul tău, pe care nu l-am primit niciodată…