Lecția de literatură VII (Adormi, Liebe) 


– Liebe, ce ai zice dacă în seara asta am ieși la un restaurant drăguț? 

  – Ce fel de restaurant? l-am întrebat, cu capul încă în poala lui. 

  – Românesc. Știu unul unde fac o ciorbă de burtă bună de te lingi pe degete. 

Mă mângâia pe păr, scărpinând ușor pielea capului. Asta îmi plăcea la nebunie. 
Mormăiam ușor, un tors continuu, iar el trecea încet la ceafă. O melodie profundă, chitară ale cărei vibrații curgeau ca un ceai cald și parfumat prin mușchii mei obosiți. 

  – O să adorm, i-am șoptit. 

  – Adormi, Liebe… 

A fost cel mai dulce lucru pe care mi-l spusese până atunci, simplu, cu o inflexiune a vocii pe care nu i-o cunoscusem niciodată. Nu am apucat să mă bucur prea mult. 

Oboseala mi-a zdrobit pleoapele și m-a îmbrățișat într-o neștiință lipsită de vise… 

*

M-am trezit cu greu, ca printr-o pătură groasă de ceață. Eram singură pe canapea. Gândul că a plecat m-a lovit. Nu am plâns. Eram pregătită să nu plâng. Să nu mai sufăr. Îmi exersasem din nou abilitatea asta la muncă, în fața calculatorului; eram pregătită să finalizez studiul acasă. Nu era pentru prima oară când îmi propuneam să nu sufăr din cauza propriilor vise. 

Așadar mi-am frecat ochii și am continuat să zac, amețită și cu capul extrem de greu. O piatră îmi înlocuise creierul. Plumb in loc de materie cenușie. 

  – Ahaaa, te-ai trezit în sfârșit! 

I-am auzit vocea jucăușă și, deși nu voiam să recunosc, mi se luase o piatră de pe inimă. 

  – Hai sus, să faci o baie, să scapi de ciorapii aia că te strâng și pe tine și sa te înviorezi, că arăți de zici că te-a lovit Ghilgameș!

  – De ce mă grăbeeeești? Aoleu, zici că sunt iar la examen! am râs eu cu gura legată încă de somn, încercând să par nemulțumită. 

A venit cu mâinile umede din bucătărie și m-a stropit. Am țipat și am sărit în sus, iar H. m-a prins rapid de mâini și m-a ridicat în picioare, luându-mă în brațe și sprijinindu-mă de pieptul lui…

***

C. s-a sprijinit de mine, cu sânii strivindu-i-se blând de pieptul meu. I-am privit chipul tânăr, pielea fină, albă și părul dezordonat și țeapăn. Mi-am băgat nasul în obrazul ei, inhalând aroma de femeie – nările mi-au fost invadate de un parfum suav de flori. Mirosul părului, diferit de cel al pielii, s-au amestecat și m-au îmbătat într-un moment ce a părut o veșnicie. 

Era descoperirea unei euforii dincolo de durere și de sfâșiere. Buza de jos i s-a răsfrâns și mutruța i-a devenit tristă, mimând plânsul. 

  – Dar eu nu vreau să mă spăăăl! 

  – De ce? am întrebat-o in șoaptă, dându-i părul din ochi. Îmi simțeam vocea tremurată, așa că am încercat să mă adun din momentul în care mă drogase aroma ei.
 
  – PENTRU CĂ SUNT UN COPIL RĂU, a chiuit C. 

  – Pfoaaaaa, mi-ai spart urechile… am râs eu. Smiorcăită mică. Bineeeeee. Vedem noi.

 
Am lăsat-o pe canapea și m-am dus la baie. Am dat drumul la apă caldă și am lăsat-o să umple cada. Am găsit spumă și am lăsat aburii să spele orice îndoială și teamă din ultimele ore, într-o baie de abur și ascuns între valuri nesparte de spumă parfumată. 

  – Dacă tu ești un copil rău, eu sunt un profesor căruia nu-i pasă, și știi asta. Deci mă voi bucura singur de un moment de relaxare în cada pe care nu dorești să o împărți cu mine, evident. 

S-a bosumflat și s-a enervat în același timp, dând din mâini și chuiuind din nou. 

  – Ce, vrei și tu?

  – Daaaaaaaaaaaaa! 

  – Atunci haide să împărțim momentul ăsta, ce zici? 

Brusc, și-a reluat ținuta dârză și m-a privit cu o figură ce m-a înghețat pentru o secundă. A făcut stânga-mprejur pufnind și, peste 5 minute, s-a întors cu vinul pe care îl cumpărase și cu doua pahare pe care le-a așezat printre zecile de geluri de duș și șampoane și săruri de baie. S-a pus pe marginea căzii, întinzând un picior pe pieptul meu. Era încă acoperit cu ciorapul fin…  – 

Advertisements

Lecția de literatură VI (Daddy issues) 


– Nu am de unde ști dacă peste o luna, două, un an îți vei mai dori să ai un bărbat pe care soarta l-a îmbătrânit în brațe, sau sa stai la pieptul unui om irascibil și răutăcios, obsedat de control, perfecționist și, poate, la fel de aiurit ca tine. Dar știu că, atât cât îți vei dori, o să stau lângă tine și o să am grijă de tine. Nu îți pot promite iubire nemăsurată, nu îți pot promite povești ca în basme, nu mă pot probabil ridica la nivelul viselor și aspirațiilor tale de bărbat, dar îți pot promite să fiu aici. 

***

Stăteam pe pervazul geamului din garsoniera mea. Aveam o caserolă cu paste în brațe și o furculiță de care primeam de la vecini la pomeni când eram mai mică.

Era 9 dimineață, de abia ajunsesem de la serviciu. H. mă aștepta in fața ușii apartamentului cu o pungă de cadouri în care pusese caserola, furculița, și o sticlă de apă în care turnase suc stors de portocale. Eu îmi cumpărasem pufuleți, înghețată de vanilie și o sticlă de vin rosu cu care plănuiam să îmi înec amarul de cu o seară înainte. 

  – Guten Morgen, Liebe! mi-a spus zâmbind. 

  
Inima mi-a rămas în loc când l-am văzut, în picioare, drept, sprijinit de ușa mea, ascultând muzică la niște căști mari. Mi-a zâmbit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și m-a așteptat să deschid. Nu am spus nimic. L-am lăsat și pe el sa intre în holișor. Cât mă dezbrăcam de haină, mi-am privit în oglinda de la întrare cearcănele de sub ochi, datorate oboselii și frământărilor nefondate. 

  – Poftim mica cină. Pot să mă așez pe canapea? 

Am dat din cap că da, luând punga cu model de flori pe care scria la mulți ani, dând drumul la combină și la muzică înainte de a merge la bucătărie. 

  – Ai mâncat de dimineață? am șoptit, cu lacrimile încă în gât. 

  – Nu încă. Te-am așteptat să vii. M-am gândit că poate ești așa bună să-mi faci o omletă cum mi-ai făcut atunci. 

  – Schimb rețeta.

  – Bine, chef, atâta timp cât e făcută de tine, nu contează. 

M-am pus pe tăiat ardei, am scos pătrunjel din congelator, am desfăcut o conservă de ciuperci și am mărunțit niște bucățele de bacon. Am lăsat totul în tigaie, întrebându-mă ce lipsește. Am mai tocat și o roșie, apoi am adăugat ouăle. 

H. veni în spatele meu, fără însă a mă atinge în vreun fel. Am încălzit lapte in ibric lângă tigaie, adăugând ciocolată instant și puțină cicoare, cum îmi plăcea mie. L-am invitat înapoi în sufragerie, apoi i-am adus pe măsuță omleta, laptele cu ciocoinka și un pahar din sucul pe care mi-l storsese. Pastele mele erau în cuptorul cu microunde cât mă schimbam, cu spatele la el. Mi-am dezbrăcat fusta strâmtă, cămașa și sutienul, îmbrăcând un tricou larg și lung cu pisicuțe peste ciorapii cu bandă și lenjeria dantelată.

Stăteam pe pervazul geamului din garsoniera mea și mâncam dintr-o caserolă, cu o furculiță de pomană, pastele pe care le pregătise H. noaptea trecută. El mă privea din partea cealaltă a camerei, mâncând la măsuța mică. 

  – Nu știu exact ce anume te-a mâhnit atât de tare ieri noapte, începu. Din păcate, în cercetările mele literare nu am dat peste așa multe situații care implică femei supărate. Cred că nimeni nu ar putea cerceta așa ceva într-o singură viață. Probabil te-ai simțit acaparată. Poate brusc te-ai trezit în casa unui necunoscut într-o situație prea obișnuită, care succedea uneia mai puțin obișnuite și mult mai intime. 

Adevărul era că momentul din bucătărie mi se păruse, dimpotrivă, neobișnuit, și mult mai intim decât micuța scenetă din sala de clasă. Dar am tăcut. 

  – Poate ai crezut că îmi ești datoare? Poate ai crezut ca vreau prea mult de la tine deodată? Probabil am exagerat, și îmi pare rău. Când m-ai luat în brațe prima dată ai deschis ceva în mine ce nu a mai fost demult deschisă. Pesemne că ai impresia că pentru mine ești doar o fată pe care am cunoscut-o într-o bodegă în miez de noapte și care nu înseamnă prea mult. Și probabil ai fi fost, dacă nu mă copleșeai în decurs de doar câteva ore cu energia ta dulce, naturală și pasională.

Nu mă uitam la el. Mi-era prea rușine. 

  – Nu știu ce sunt eu pentru tine, a continuat, dacă sunt doar o fantezie, dacă ai vrut doar o noapte sau două. Nu te cunosc. Dar mi-ar plăcea să o fac. Momentan știu doar că ești o tânără foarte dulce, cu niște ochi mari și inteligenți, cu o viață interioară foarte colorată. Mi-ar mai plăcea să primesc din energia ta. Dacă tu nu vrei asta, nu e nimic, nu mă voi supăra, dar am zis sa verific, de aceea sunt acum aici. 

M-am uitat în sfârșit la el, cu sufletul ușor. Mi-a zâmbit drăguț, întâi cu buzele închise, apoi a râs și a continuat:

  – Nu știu cum se face asta între voi, tinerii. ‘Wanna date, mommy?”, zise el cu o voce groasă, simpatică, imitând un golan american. Sau aia mergea doar cu daddy? 

Am pufnit în râs și am dat din cap că da. 

  – Mă lași să fiu daddy-ul tău? La o adică, pe stradă, oamenii chiar nu s-ar uita ciudat dacă mi-ai zice așa. Eh, pe naiba, te scot la un cico?

Am râs și mai tare și m-am dus lângă el pe canapea, luându-l în brațe… Sperase.

Lecția de literatură V (Dincolo de arhetip) 

Pastele fierbeau cu capacul pus, dar eu o priveam pe C. Stătea la masa din bucătărie, turcește pe scaun. Purta halatul meu, de două ori cât ea, și își purta părul negru înfășurat într-un prosop făcut turban uriaș. Se uita cuminte, absorbită ca un copil, pe un album de artă. Naturală, curioasă, blândă, îmi putea fi copil. Pesemne că eram chiar mai în vârstă decât părinții ei.

Cu o seară înainte făcusem dragoste cu ea și mă simțisem tânăr cum nu o mai făcusem de mulți ani. Și iubit. Mă sărutase și mă luase în brațe cu totul, mă încălecase cu piciorul ca pe o pernă și adormise lângă mine cu atâta încredere, de parcă aș fi fost al ei de-o viață. Inima a început, parcă, să-mi bată cu o idee mai tare de dimineață, când avusese grijă de mine, îmi făcuse o omletă cam prea prăjită și un ceai prea tare, dar cu atâta drag. Mă răsfățase, asta era cuvântul. Peste toate, mă mai și sărutase înainte să plec la facultate. În secret, undeva adânc, în străfundurile sufletului meu, îmi dorisem să fi venit și ea cu mine. Ceea ce se și întâmplase – un glitch în matricea rutinată ce se dovedise dincolo de orice așteptări.

O priveam pe C. și mă întrebam dacă și ea simțise fiori. Dacă fusese la fel ca în fanteziile ei. Dacă și ea se simțea ca o adolescentă – de fapt, ea de-abia trecuse de perioada aia, poate că nici măcar nu o depășise pe de-a-ntregul. Dacă doar eu mă simțeam curios și emoționat ca un flăcău în fața… A ceva nou. Oare putea simți așa ceva pentru un om cu chipul îmbătrânit, cu semne lăsate de timp asemănătoare, probabil, celor ale tatălui ei? Oare, odată împlinită pe de-a-ntregul fantezia ei, avea să mai vrea mâna mea prăfuită în părul ei des și pe coapsele albe și moi? Care era granița ei între profesor, bărbat, și poate tată? Măcar avea așa ceva?

Mi-am privit fața reflectată în capac, apoi mâinile. Mă ajunsese oare criza aia specifică de mă culcasem cu o puștoaică? Și mai ales, de ce mă gândeam dacă o tânără ‘mă place’ în termeni de puber ușor excitabil? Fata mă invitase la o cafea, care de fapt era lapte cu cacao, dar nu îmi dăduse vreun semnal înainte de a o atinge eu.

Adevărul era că toată viața mă lăsasem purtat de cărți și, totuși, niciodată nu încercasem ce scrie în ele. Dincolo de presupusele mele analize, mă lăsasem mereu purtat de arhetipul plăcerii și instinctelor mele animalice. Predam despre omul care prin cultură devine civilizat. Dar sexul și dragostea sunt civilizație? În ce circumstanțe devin civilizație? Sunt mit sau hormon?

Eram parcă într-una din poveștile mele de satiră cu Ion Popescu și Maricica. Simțeam cum devin un Ion cu întrebări de Popescu din cauza acești Marcici micuțe, dulci și înfipte.
– Vai, pastele! izbucni ea.

Se ridică deodată în picioare și fugi la oala de sub al cărei capac se revărsau valuri de spumă albă.

– Și cică eu nu știu să pun chestii la fiert, mormăi ea, aparent ofuscată, cu un rânjet simpatic, ascuns, pe buze.

Mânui cu atenție problema și o rezolvă imediat. Așa micuță și înfiptă, potoli învolburarea și lăsă capacul puțin ridicat.

– Pfu! făcu ea.

Am lăsat întrebările să se risipească și am luat-o ușor în brațe, pe după umăr. Am sărutat-o pe frunte. I-am simțit sânii lipindu-i-se de pieptul meu când s-a întors spre mine și am tresărit. Îmi zâmbi șiret, se dezlipi și începu să-mi cotrobăie bucătăria, până găsi o oală mică, și puse la încălzit sosul cumpărat pe drum.

– Fii atent, pun puțin ulei, și când o să fiarbă o să facă bulbuci! mă atenționă.

– Așa este, chef!  am chicotit.

Amesteca sosul cu o lingură de lemn și cu mână în șold, dând din fundulețul bombat, dar acoperit. Îl voiam descoperit în palmele mele, așa că m-am strecurat pe sub halat. A tresărit ușor, mârâind pe sub mustăți, o felină feroce ascunsă sub o figură ce, în lumina unui un ochi neavenit, nu lăsa nimic special la vedere…

***

Amestecam sosul cu lingura tocită de lemn, unduindu-mă pe un ritm pe care îl scosesem de la naftalina muzicală din capul meu. Mă întrebam dacă H. văzuse în mine ceva dincolo de o fată tânără și proastă care i se aruncase în brațe pur și simplu. Dacă avea măcar în gând dorința de a mă cunoaște dincolo de câteva momente fizice intime. Dacă dincolo de cinismul său și o oarecare malițiozitate se ascundea ceva drăgăstos, sau eram pe cale să cad din nou în vreo capcană pe care mi-o întinsesem singură când îl invitasem la mine.

Poate că trebuia să fie doar un one night stand, poate că nu trebuia să mă fi dus la el la curs… Poate că mă oferisem pur și simplu pe tavă. Unui bărbat matur probabil nu îi plăcea așa ceva. Doar că el mă luase cu el acasă…
Șirul gândurilor îmi fu întrerupt de mâna lui spatele meu, coborând în jos. Dacă voia doar ceva fizic? Atunci m-a lovit ca un fulger… Am mârâit și m-am dat la o parte, iar fața lui s-a albit pur și simplu.

– S-a întâmplat ceva? Am făcut ceva greșit?

– N-nu… Mă duc să mă îmbrac pentru la muncă, însă.

– Dar rămâi la masă, da?

Am dat din cap că da și m-am dus, cu plânsul în gât, să mă schimb. Un plâns ce cumula teama mea de a fi respinsă și folosită. Orice om de bun-simț mi-ar fi spus că nu puteam avea alt soi de așteptări după doar câteva ore.

Mi-am pus aceleași haine ca la curs, doar că și lenjeria de corp. Mă simțeam, însă, descoperită și dezbrăcată. Mă văzuse goală, mă dezbrăcase de orice rușine și ne dăduse plăcere amândurora, iar eu aveam remușcările stupide ale unei târfe cu pretenții de puritate. Ce altă părere putea să aibă un bărbat despre o fată cu aproape 30 de ani mai tânără care i se aruncase pur și simplu în brațe?

Mi-am luat geanta și am ieșit pe ușă fără să mai spun altceva, cu rușinea inundându-mi ochii.

H. ieșise după mine. Eram lângă lift când m-a apucat de mână.

– Ce s-a întâmplat? De ce nu vorbești cu mine? Te-am supărat cu ceva?

– Nu.

– Atunci?
Avea vocea joasă și impenetrabilă, a unui profesor căruia nu i se răspunde după bunul plac și mai ales nu i se spune adevărul.

Am continuat să tac. Îmi dădeam seama că mă comportam groaznic, că îl speriasem, că avea să se simtă prost. Sau nu. ”Mă vei urî, ca toți ceilalți”, am gândit, dar nu am spus nimic.

– Întârzii la lucru, am șoptit, printre lacrimi.

– Nu vrei să mă mai vezi?

Am tăcut iar. Nu puteam să îi spun că îmi doream să rămân pentru totdeauna cu el, să îl las să mă cunoască și să îl cunosc, să mă lase să mă îndrăgostesc de el, așa cum îmi dorisem de prima dată când îmi invadase gândurile. Îmi era rușine de mine, deși nu aveam de ce. Simțeam că înăuntrul meu era ceva prea mare, pare plin, care avea sa explodeze.

– Am nevoie să mă gândesc…

M-am smucit din mâna lui și am luat-o pe scări, toate 8 etajele. Nu a închis ușa, nu a intrat în casă. A așteptat. Poate a sperat. Îmi place să cred că a sperat.

Lecția de literatură IV (Matricea interzisă) 

– Deci putem spune că arhetipurile fac parte dintr-o memorie colectivă, un inconștient colectiv. Nenea ăsta de care am mai vorbit, Carl Jung, a studiat teoria aceasta. Dar arhetipurile sunt doar o matrice –  niciodată nu e vorba de ceva concret… 

Ascultam visătoare cursul lui H. Era din nou 7 seara. Intram la muncă la miezul nopții, aveam tură de noapte, și mi se făcuse dor de el. 

Cu o seara înainte făcusem dragoste cu H. Adormisem amândoi în patul meu, ținându-mă în brațele lui protectoare. Am descoperit în el dorința de afecțiune și de mângâiere, pe care nu aș fi ghicit-o altfel niciodată. 

Se uita uneori la mine, zâmbind șiret. Mă amescasem printre studenți, dar mă descoperi îndată ce intră pe ușă în amfiteatru. 

Își încheie cursul cu o jumătate de oră mai devreme și ieși primul, ca de obicei. Am pornit calmă în urma lui, fără să alerg. Am coborât scările spre etajul întâi, unde am mers o vreme, până coti pe un holișor întunecat. Acolo se întoarse brusc și mă cuprinse în brațe, sărutându-mă adânc, cu pasiune și dorință.

 
De dimineață mă trezisem prima și îl privisem o vreme dormind cuminte, fața spre mine și buzele ușor întredeschise. Chipul îi era luminos. Părea că doarme adânc și fără vise. M-am spălat, m-am îmbrăcat în colanți de casă și un tricou decoltat și m-am pus să fac micul dejun, omletă și sandvișuri cu unt și dulceață de căpșuni. Ciocolata caldă venea la urmă. Când ungeam feliile m-am trezit cu o mână mare pe fund, frământându-l somnoros. Era cu un cap mai înalt ca mine, așa că își sprijinea bărbia pe creștetul meu.

 – Guten Morgen, Liebe… 

 – Buenos días, Señor, ¿cómo estás? Ați dormit bine? 

  – Ca un prunc… M-am vindecat brusc de insomnie.

  – Da, e foarte bun sportul cu puțin timp înainte de culcare! 

  – Eliberează endorfine și alți hormoni de-ăștia fericiți. Se întâmplă să… 

  – Dacă deschizi dulăpiorul din baie o să găsești o periuță de dinți nouă, iar prosop îți aduc eu îndată. 

Chicoti încântat și mă sărută prelung pe gât. 

  – Nu vreau să se termine visul ăsta, îmi șopti. 

Pe holișorul întunecat, mă eliberă puțin din îmbrățișare și mă conduse spre o ușă pe care o deschise cu cheia și pe care mă împinse ușor să intru. Era o clasă extrem de mică, specifică facultății respective, destinată seminariilor cu foarte puțini studenți. Închise la loc ușa cu cheia și porni doar jumătate din neoane, lăsând o lumină obscură. 

Se duse la catedră și mă invită mai aproape de el. M-am așezat pe masă, în fața lui, care se așezase pe scaun, relaxat, privindu-mă de jos. Îmi mângâia picioarele acoperite cu ciorapi fini, negri, și gemu slab, privindu-mă cu poftă. Pe sub fustă nu purtam lenjerie…

  – V-am găsit puțin neatentă la curs, domnișoară. Păreți cu gândul în altă parte, e ceva ce mă macină? 

  – Nu, domnule H…

  – Suntem în clasă, aici sunt domnul D. 

  – Vă rog să mă scuzați, domnule D. Nu am vrut să fiu nepoliticoasă. Dacă vreți să fiu sinceră, aflați că eram atentă la dumneavoastră, dar nu la curs… Umezeala dintre picioare nu îmi dădea voie să cuprind cu gândul fiecare cuvânt despre arhetipuri. 

  –  Păi asta e o problemă extrem de gravă și trebuie rezolvată foarte rapid, nu știu crezi? 
Imediat o mână curioasă se strecură spre coapse, mângâind și frământând. 

  – Ți s-au umezit până și benzile dantelate de la ciorapi, Liebe. 

Am roșit instant și am lăsat un geamăt finuț să mi se strecoare printre buze. Îmi scoase cureaua subțire ce îmi ținea cămașa strâmtă pe corp și mi-o strecură între dinți, sărutându-mi buzele despărțite și mușcându-le pe fiecare. Se ridică în picioare și îmi desfăcu tacticos nasturii, lăsându-mi sânii acoperiți de dantelă violet la vedere. Ii scoase din sutien și trecu la atac, prinzând sfârcurile între degete, rotind și gâdilând. 

  – Este foarte rău să pierzi chiar și un singur curs, pentru că mai târziu nu o sa mai înțelegi anumite lucruri. 

  – Aha…. 

  – Și este la fel de grav să vii fără lenjerie, mai ales când ești atât de ușor excitabilă. Dar corectez eu acest comportament acum. 

Îmi ridică sânii de sfârcuri, apoi îi lăsă să cadă. Mă întinse pe catedră, îmi ridică fusta și îmi despărți picioarele, strecurându-și direct două degete în vaginul meu ud leoarcă, pregătit deja pentru el. Începu să mă scotocească rapid. Găsi imediat punctul sensibil, pe care începu să îl gâdile rapid, cu degetele făcute cârlig. Cu cealaltă palmă mă apăsa pe bazin, exact deasupra degetelor, masând. Gemeam înfundat din cauza curelei și aveam ochii închiși, așa că nu am apucat să văd când și-a strecurat erecția în mine. Începu să pompeze rapid și adânc, ținându-mă de sâni și de sfârcuri, iar eu mă strângeam pe el mai tare cu fiecare mișcare. 
Când eram aproape să termin, și-a scos-o din mine și a strecurat din prima aceleași două degete, cu care m-a frecat nu foarte adânc, până când un suc fierbinte a țâșnit din mine pe podea, lăsându-mă paralizată de plăcere. Nu am avut timp să mă liniștesc. Gâfâiam când H. m-a ridicat de curea și m-a așezat în genunchi, pe jos.

Îmi eliberă buzele și își strecură erecția umedă de sucurile mele printre buze. I-am cuprins-o ca în transă, sugând cu poftă, din ce în ce mai adânc. Deși o avea mai mare decât multe din cele ce le avusesem între buze până atunci, i-am luat-o aproape pe toată. Ii mângâiam capul cu limba în timp ce i-o sugeam, iar mâna lui era încleștată în părul meu, ghidându-mă. Mă simțeam târfa lui, iar asta mă excita la nebunie. Când am simțit că nu mai rezistă, i-am luat-o în mână și i-am frecat-o cât puteam de repede, atingându-i în același timp vârful cu limba. 
A terminat în mai puțin de un minut, lăsând valuri de spermă groase să mi se scurgă de pe limbă pe sâni, în acompaniamentul gemetelor lui profunde și pline de plăcere. 
Se aplecă și mă sărută profund, ajutându-mă să mă ridic. Mă așeză din nou pe catedră și mă șterse de spermă cu șervețelele din buzunar. Îmi mai dădu să gust puțin cu un deget, apoi îmi închise cămașa și îmi așeză cureaua. Mă sărută din nou și din nou, ținându-mă în bratele lui protectoare, și i-am simțit din nou mirosul plăcut, de care devenisem dependentă. 

  – Mergem împreună la mine, mâncăm ceva, și abia apoi te duci la muncă, da? Iar de dimineață vreau să te găsesc la mine în pat, în regulă? E rândul meu să-ți fac micul dejun. La pat, îmi șopti, încă respirând greu. 

  – De acord, lieve! Ce ai de mâncare? 

A chicotit la auzul unei altei limbi germanice decât aceea în care era deja expert, m-a sărutat pe frunte, și am ieșit împreună din clasă. 

  – Îți fac ce vrei tu… îmi răspunse visător, blând, ținându-mi mâna mică la adăpostul palmei sale mari… 

Lecția de literatură I (Karenina în miez de noapte) 

Pubul era aproape plin la 1 noaptea. O masa de doi într-un colț, ocupată doar de o fată singură, cu un pahar de vin roșu și trei cești în față: două goale, una pe jumătate plină. Un teanc de hârtii pătate de cafea, umede, și un pix ieftin pe jumătate consumat. O mulțime de bucle negre ca noaptea, țepene de la fixativ și niște buze pictate cu roșu nu pentru a atrage atenția, ci pentru că, în mintea mea, doar roșu se poate potrivi cu un corp acoperit în întregime în negru-colanți și un tricou negru, strâmt. 
-Sper că nu deranjez, doar că nu mai sunt mese libere. Aștepți pe cineva? 

Am tresărit. Aș fi recunoscut vocea aia dintr-o mie. Imposibil de descris. Un ton molcom, ușor plictisit, puțin glumeț, prea puțin senzual și totuși masculin. 

-Sunt singură… Domnule H, am răspuns, încercând să îmi ascund vocea tremurândă de emoție. 

-Ne cunoaștem? a întrebat puțin curios, dar nu exagerat. 

-Puțin probabil ca din sute de studenți să vă amintiți de mine… Mai ales ca mi-ați predat doar un semestru… V-am fost studentă la literatură. M-ați întrebat de Karenina… doar pe mine, cândva. 

-Probabil că spusesei ceva înainte și doar în tine mă puteam încrede că știi să vorbești din zecile de muți, râse el. Și ce mi-ai spus despre ea? 

-Că Tolstoi nu o cunoaștea deloc, doar pretindea… Iar dumneavoastră mi-ați spus că, peste toate astea, mai avea și fetiș cu rochiile ei! 

A chicotit amuzat, bându-și berea în același timp. Ținea un braț peste spătar, în spate, și părea la fel de calm și de detașat ca la cursuri. Părea că nimic nu îl poate atinge, uimi, agasa, și nici chiar bucura. 

-Vorbește-mi ca unui amic, suntem la o bere, nu suntem în amfiteatru la universitate. Relaxează-te, îmi spuse el lăsând buza ușor în jos și închizand ochii, mimând delăsarea, cu acele inflexiuni ale vocii care îmi plăceau atât de mult. De ce ești emoționată? 

-De ce crezi ca sunt emoționată? am mormăit, cu vocea subțire și stânjenită. O grimasă ce se voia zâmbet își făcu loc pe fața mea. 

-Limbajul trupului, înălțimea vocii, scrâșnitul din dinți și mai ales poziția buzelor ălora de pe care în sfârșit se duce roșul, și le pot vedea și eu rozul natural. 

M am înroșit toată și mi-am acoperit instinctiv buzele, peste care mi-am trecut degetele, mânjindu-le cu ruj. Domnul H râse, oferindu-mi un șervețel, dar eu am ales să îl privesc în ochi în timp îmi scriam cu ele numele pe una din foile de hârtie. S-a uitat, ușor surprins de alegerea mea, apoi îmi pronunță numele. Un fior nemaiîntâlnit mi-a străbătut corpul, ridicând delușoare minuscule de plăcere pe brațele mele, ce nu trecură neobservate. Profesorul meu zâmbi și scoase un singur pufnit, ce îi scutură însă trupul. 

-Și ce ai mai vrea să-mi spui despre Karenina? 

Se ridică de pe scaun și se așează pe canapeaua tip colțar, tare, lângă mine. Se sprijini cu cotul de masa, uitându-se fix la mine, atingând cu degetele de la cealaltă mana rujul de pe foaia de hârtie. 

-Hmmmm… Că în ciuda faptului ca autorul nu prea i-a oferit circumstanțele cuvenite, privită din perspectiva potrivita, și nu ca o râzgâiată, este totuși o femeie puternică… Rănită de bărbați… 

-Te regăsești în ea? 

-Poate… am șoptit, înclinând ușor capul și zâmbind strâmb. 

-La ce lucrai înainte să vin eu și sa vandalizezi biată celuloză din cauza mea?
 
-Am un pasaj mai greu de tradus din spaniolă. Traduc în timpul liber, când nu sunt la muncă. Și am zis că poate privind lumea îmi vine inspirația despre cum sa descriu în română durerea unei femei mexicane a cărei lume e zguduită când soțul ei o înșală cu cea mai buna prietenă a ei, iar ea își găsește alinarea într-o lume inventată, paralelă, plină de entități și personaje ciudate rău de tot!

-Și unde ești acum? Poate ne vin niște idei amândurora dacă îmi dai niște detalii… spuse el, apropiindu-se de mine și mângâindu-mi genunchiul cu un deget, apoi retrăgându-se. 

Sfârcurile mi s-au întărit instant, iar fiorul a coborât de la ceafă în jos. Mi-am dat seama că nu respirasem și m-am dat ușor pe spate, îndreptându-mă. H. nu a putut sa nu observe bumbii micuți ce au răsărit prin tricoul strâmt pe sub care nu purtam decât un sutien subțire de dantelă. Am roșit instant, excitată in același timp. 

-Deci? mă întrebă, dar nu îți luă ochii de la sânii mei mari, întăriți din cauza avalanșei de senzații. 

-Păi.. Señora Maria se află în cabana unui vânător… A ajuns acolo pentru ca un spirit al pădurii, Juanito, a ghidat o într-acolo, spunându-i că-și va găsi alinarea… 

-Ce soi de alinare? 

-Păi… Asta e problema… Se pare ca e un proces interesant în care Señora Maria este… Goală… În patul vanatorului… Și simte atingeri neobișnuite pe tot corpul… Fiori pe care bărbatul ei nu i i-a dat niciodată, însă nimeni nu e în încăpere. Iar cartea este una decentă, nu pot să bag și să scot așa cum vreau eu, înțelegi? am chicotit. 

-Sa bagi și sa scoți, zici, ha? Nu-mi amintesc cum aratai în facultate, dar ești o femeie foarte frumoasă acum, nu știu cum nu te-am observat atunci. Sau poate am făcut-o, dar am uitat? 

-Puțin probabil să-ți amintești, eram retrasă, iar cursul era foarte târziu. Plecam de departe de acasă pentru el, și mă îmbrăcam cu ce apucam. La ultimele cursuri, însă, nu am mai ajuns… 

-Din ce cauză? 

Își plasase strategic mâna deasupra genunchiului meu și se apropiase destul de mult de mine încât ii puteam șopti la ureche.
 
-Pentru ca începusem sa am fantezii cu tine… Dar nu erau deloc murdare… Zic asta pentru ca gândurile mele mai puțin curate sunt, în general, foarte foarte murdare… Uneori peste limita admisă… Dar cu tine au fost blânde, vanilate, și nu îmi mai ieșeau din cap. 

-Pai și nu era mai bine dacă veneai și mă priveai? Mai vorbeam de un narativism,  de un Tolstoi ceva, și poate îți mai veneau idei năstrușnice… Despre tine în rochii lungi… Despre mine căutând ceva pe sub ele… 

Mi-am dus instinctiv mâna la buze, acoperind uimirea și lăsând un geamăt scurt sa se strecoare printre ele. 

-E absolut adorabil cum îmi vorbești cu așa ușurință despre cum în general visezi chestii murdare, iar apoi roșești ca o fecioara. Fascinant… 

Am râs pe sub degete și am închis ochii strâns, acoperindu-i cu mâna. H. a râs din nou, mai liber și mai sincer de data asta. 

-Pe mine nu ma excita ce ziceai, ci cum ziceai… Nu asa e și cu aprecierea operelor literare? Nu contează ce se povestește, ci cum se povestește. Te așezai asa tacticos la catedră, deasupra noastră a tuturor, niște bieți studenți care nu îți meritau atenția. La început mi-ai părut un infatuat, un egoist și un nasol. După aceea, însă… 

-Și cum ziceam ce ziceam de te-am aprins asa de tare? 

Îmi strânse mai tare piciorul, iar eu i-am acoperit mâna cu celalalt picior, încrucișat peste cel ‘atacat’. 

-Cu ritmul ala plictisit, și atât de senzual, ușurința aia… Starea aia de plutire, aveam un orgasm intelectual cu fiecare chestie nouă pe care ne-o predai. La un moment dat însă, relația noastră imaginară a cam evoluat și mi-a fost prea rușine să mai dau ochii cu tine, am mărturisit râzând. Credeam ca o să-ți dai seama ca am făcut baie în spumă după ce ne-am certat pentru ca am întârziat acasă și nu ti-am spus de ce, dar de fapt eram la curs și tu ai uitat! Mai rău e că după ne am uitat la o comedie cu Adam Sandler și am făcut dragoste pe la mijlocul lui… 

Închise și el ochii și râse din toată inima. Mai băusem vreo două pahare de vin între timp, iar obrajii mi se îmbujoraseră. 

-Măcar ți-am adus flori a doua zi pentru că am fost mârlan? 

-Nu, nu m-am gândit la asta. Mereu te comportai frumos cu mine, asa ca nu m-am supărat. 

-Ce viață interioară interesantă ai. Deși probabil mulți visează așa, nu o și recunosc. Pentru ca sunt gânduri intime. Îmi place cum mi le împărtășești așa ușor, de vreme ce eu sunt obiectul lor. 

Am mai luat o gură de vin si m-am tolănit mai bine lângă el. 

-Poate pentru ca am ajuns la concluzia că dacă nu spui anumite lucruri când ai ocazia, rămâi cu acel ‘Și ce ar fi fost dacă’… 

-Și ce ar fi dacă aș ști că tu ai avut fantezii în spumă cu mine? Și cu Adam Sandler. 

Am dat capul pe spate si am râs și eu din toată inima, lipsită de grija ca m am făcut de ras în fața singurului profesor cu care am avut vreodată fantezii. 

-Ce ai zice să vii la mine sa bem o cafea cu lapte? Știu ca e toiul nopții, dar stau aproape, mâine e sâmbătă și sunt sigură ca nu ai venit cu mașina, i-am spus. 

Eram uimită de propriul meu curaj, și obrajii mi s-au înroșit din nou. H. zâmbi, mă sărută pe tâmplă și mă ajuta să mă ridic, fără sa îmi răspundă. Totul părea de la sine înțeles.