– Liebe, ce ai zice dacă în seara asta am ieși la un restaurant drăguț?
– Ce fel de restaurant? l-am întrebat, cu capul încă în poala lui.
– Românesc. Știu unul unde fac o ciorbă de burtă bună de te lingi pe degete.
Mă mângâia pe păr, scărpinând ușor pielea capului. Asta îmi plăcea la nebunie.
Mormăiam ușor, un tors continuu, iar el trecea încet la ceafă. O melodie profundă, chitară ale cărei vibrații curgeau ca un ceai cald și parfumat prin mușchii mei obosiți.
– O să adorm, i-am șoptit.
– Adormi, Liebe…
A fost cel mai dulce lucru pe care mi-l spusese până atunci, simplu, cu o inflexiune a vocii pe care nu i-o cunoscusem niciodată. Nu am apucat să mă bucur prea mult.
Oboseala mi-a zdrobit pleoapele și m-a îmbrățișat într-o neștiință lipsită de vise…
*
M-am trezit cu greu, ca printr-o pătură groasă de ceață. Eram singură pe canapea. Gândul că a plecat m-a lovit. Nu am plâns. Eram pregătită să nu plâng. Să nu mai sufăr. Îmi exersasem din nou abilitatea asta la muncă, în fața calculatorului; eram pregătită să finalizez studiul acasă. Nu era pentru prima oară când îmi propuneam să nu sufăr din cauza propriilor vise.
Așadar mi-am frecat ochii și am continuat să zac, amețită și cu capul extrem de greu. O piatră îmi înlocuise creierul. Plumb in loc de materie cenușie.
– Ahaaa, te-ai trezit în sfârșit!
I-am auzit vocea jucăușă și, deși nu voiam să recunosc, mi se luase o piatră de pe inimă.
– Hai sus, să faci o baie, să scapi de ciorapii aia că te strâng și pe tine și sa te înviorezi, că arăți de zici că te-a lovit Ghilgameș!
– De ce mă grăbeeeești? Aoleu, zici că sunt iar la examen! am râs eu cu gura legată încă de somn, încercând să par nemulțumită.
A venit cu mâinile umede din bucătărie și m-a stropit. Am țipat și am sărit în sus, iar H. m-a prins rapid de mâini și m-a ridicat în picioare, luându-mă în brațe și sprijinindu-mă de pieptul lui…
***
C. s-a sprijinit de mine, cu sânii strivindu-i-se blând de pieptul meu. I-am privit chipul tânăr, pielea fină, albă și părul dezordonat și țeapăn. Mi-am băgat nasul în obrazul ei, inhalând aroma de femeie – nările mi-au fost invadate de un parfum suav de flori. Mirosul părului, diferit de cel al pielii, s-au amestecat și m-au îmbătat într-un moment ce a părut o veșnicie.
Era descoperirea unei euforii dincolo de durere și de sfâșiere. Buza de jos i s-a răsfrâns și mutruța i-a devenit tristă, mimând plânsul.
– Dar eu nu vreau să mă spăăăl!
– De ce? am întrebat-o in șoaptă, dându-i părul din ochi. Îmi simțeam vocea tremurată, așa că am încercat să mă adun din momentul în care mă drogase aroma ei.
– PENTRU CĂ SUNT UN COPIL RĂU, a chiuit C.
– Pfoaaaaa, mi-ai spart urechile… am râs eu. Smiorcăită mică. Bineeeeee. Vedem noi.
Am lăsat-o pe canapea și m-am dus la baie. Am dat drumul la apă caldă și am lăsat-o să umple cada. Am găsit spumă și am lăsat aburii să spele orice îndoială și teamă din ultimele ore, într-o baie de abur și ascuns între valuri nesparte de spumă parfumată.
– Dacă tu ești un copil rău, eu sunt un profesor căruia nu-i pasă, și știi asta. Deci mă voi bucura singur de un moment de relaxare în cada pe care nu dorești să o împărți cu mine, evident.
S-a bosumflat și s-a enervat în același timp, dând din mâini și chuiuind din nou.
– Ce, vrei și tu?
– Daaaaaaaaaaaaa!
– Atunci haide să împărțim momentul ăsta, ce zici?
Brusc, și-a reluat ținuta dârză și m-a privit cu o figură ce m-a înghețat pentru o secundă. A făcut stânga-mprejur pufnind și, peste 5 minute, s-a întors cu vinul pe care îl cumpărase și cu doua pahare pe care le-a așezat printre zecile de geluri de duș și șampoane și săruri de baie. S-a pus pe marginea căzii, întinzând un picior pe pieptul meu. Era încă acoperit cu ciorapul fin… –
Aida Nocturn 